oamenii mari sunt nişte dumnezei de hârtie

oamenii mari sunt nişte dumnezei de hârtie
ei pot colora marea în roşu
ca şi cum o mie de sori ar apune în ea

copile
până nu te faci mare
fă din hârtia lor firave bărcuţe
şi dă-le drumul să plutească pe marea însângerată

visul din bibliotecă

(out-of-the-way)

furişată pe fereastra bibliotecii

noaptea îşi adună întunericul îngrămădindu-l

în lungi umbre ale dimineţii

„ia-ţi fantasmele tale şi umblă!” îmi cere ziua ce se deschide

mereu la aceeaşi pagină (pe care o tălmăcesc de fiecare dată altfel)

mă desprind de pe raftul cărţilor cu poveşti

dintre îngeri somnoroşi cu aripi de ipsos

aşchii de vise îmi izbesc încă tâmplele

ţin ochii închişi

te recompun

păşeşti tăcut printre cititorii-năluci

ici un cuvânt

colo o iubire

îţi întind un bănuţ (cum fac duminica la biserică)

îl încerci între dinţi

nu ai crezut niciodată în mine