marți, 23 octombrie 2018

Înspre toamnă

anii s-au scurs 
inconştienţi de tinereţea lor 
asemeni cailor sălbatici care freamătă pământul sub copite 
inconştienţi de perfecţiunea trupurilor puternice

am fost - pe rând -
stânci împietrite la hotarul dintre lumile noastre
aripi ce-și caută un căuș de suflet spre a se odihni
strigăte către cer 
și tăcere către adâncuri

zâmbete și mirări
am fost

suntem lumină din iubirile de atunci
și întuneric din nopțile cu felinare stinse

dar acum știm să iubim mai frumos
mai adevărat

mai statornic

în plus

nopțile cresc
și avem mai mult timp pentru vise 

căci şi visele sunt pe măsura oamenilor”  


(citatul îi aparține scriitorului Vasile Voiculescu în ”Căprioara din vis”) 

Niciun comentariu: