aripi de sticlă

(păpuşa avea mâna ruptă, de aceea nu putea s-o fluture în semn de rămas bun)


sunt mai mult suflete decât aripi

le ademenim cu zâmbete largi lipite pe faţă
se apropie timid
cuibăresc în noi umplu goluri
le înlănţuim zborurile cu lacăte grele
să le-avem pentru mai târziu
aripile se sparg înspre toamnă
izbite de cuştile grele

suntem mai mult trupuri decât oameni