Toamnă fără tine

Nu te îngrijora – ţi-am spus – toamna asta e doar o pastişă
ne-au rămas multe frunze
chiar dacă galbene (oricum nu mai e timp de nuanţe)
în insectar fluturii mai dau din aripi
visând zboruri neterminate
iar petalele trandafirilor noştri sunt cuminecături
care ne apropie de cer...

Plec – mi-ai răspuns – paşii tăi îmi lasă urme peste lume
stelele mele strălucesc în fântâni nu în cer
de infern şi de rai
dragostea râde deopotrivă oricum...

Nu apucasem să-ţi spun
dacă ai fi rămas Dumnezeu ar fi creat iubirea pentru noi
să ne răsplătească aşteptarea
dar în ruptura asta de timp
am rămas cu toamna
şi dacă Dumnezeu nu a plâns niciodată
de unde să ştie cum să-mi şteargă lacrimile?