sâmbătă, 26 septembrie 2009

colourless

„şi un dor ca un păcat

le trece uneori prin vis”

(Rainer Maria Rilke – Îngerii)


toamna asta nu-mi datorează nimic

mă lasă să-i cutreier cărările brăzdate de ploi

uneori mi le desenează pe obraz

visurile mele defilează pe ele

printre frunze cu răni în formă de cruci


când şi când

nişte îngeri tăcuţi îmi cresc din palme

se aşază pe scări atârnate de cer

aşteptând mângâieri

ori poate răstigniri


nu sunt îngeri îmi spui

sunt doar vrăbii

scările duc înspre cuiburi uitate unde

arlechini demodaţi prefac în aripi

coji de zboruri adormite


dar eu ştiu

îngerii aceia tăcuţi nu sunt vrăbii

scările sunt punţi între lumile noastre


după fiecare mângâiere urmează o răstignire


în tărâmul acesta fără culori

liniştea dintre noi are gust de toamnă



duminică, 6 septembrie 2009

crochiu de toamnă



pleacă vara


câte o fluturare de mână

pentru fiecare poveste care moare

înainte de a apuca să-i scriu sfârşitul


nu plâng

orice moarte determină undeva o nouă viaţă

trebuie doar să ştii unde să o cauţi


prizonieri ai toamnelor noastre

suntem pomi la margini de drum

ne-au crescut rădăcini groase

sub coaja tare ascundem suflete moi

ne împletim crengile ca gâturi de lebede îndrăgostite

dintr-o creangă ne cad frunze

din alta ne mai zboară fluturi

între două anotimpuri

între două visuri


între două lumi


două mâini

o mână cu fluturi

o mână cu frunze

împreunare mută de zbor şi cădere


toamnele noastre umblă desperecheate pe lângă noi

două păsări mari cu aripi prea grele


nu plânge

poţi să mă iei de mână

trebuie doar să ştii unde să mă cauţi