iepuri

(prea puţini îngeri – mi-ai spus – şi atunci am mai desenat doi;

totuşi, va trebui să avem grijă de ei...)

oameni de zăpadă se ascund în noi

iepuri mari aleargă prin zăpezile ce ne înconjoară

– lasă iepurii mi-ai spus

mi-e frică

îngeri temători ies de după soba din odaia bunicii

să-şi îmbrace aripile de demult

câţiva paşi până la icoane

 

numai de nu s-ar îneca în albul de var al pereţilor

„Hic Rhodus, hic saltus”*

Diez
sari! – mi-ai spus – umbrele acestea sunt munţii
crestele lor mângâie cerul şi tălpile tale deopotrivă
eu vedeam doar iazul cu peştişorii aurii, iarba încărcată de gâze, fluturii
dansează! – mi-am spus – acesta e trandafirul
şi mi-am încălţat poantele care aşteptau demult primii paşi
atunci...

Becar
...soarele a apus şi a venit toamna
umbrele s-au pierdut în abisuri iar frigul a muşcat adânc din petale
mi-am desfăcut panglicile şi am aşteptat

Bemol
târziu am înţeles că spuneam acelaşi lucru
tu în cuvinte
eu în tăceri
_________________
*chei: proverb, Hegel, Kierkegaard