vineri, 15 ianuarie 2016

ghiocei pentru flu


uneori
prin noi trec copii încolonați
ținându-se de mâini
ne trag de suflete
hei, priviți-ne, suntem aici

în ochi ne apar sclipiri ciudate
în care se îngrămădesc toate amintirile,
ne punem mâinile la spate
arătăm că suntem cuminți
n-am stricat nimic
nu noi suntem vinovați de toată dezordinea asta care ne umple viețile,
îl privim pe copilul din noi cum aranjează covorul sub pasul păpușii care încă învață să meargă
și ne întrebăm unde ni s-au despărțit drumurile
și când i-am spus gata, de acum sunt mare, nu mai vin aici să mă joc

târziu
înțelegem că am greșit undeva
și dacă nu mai suntem în povestea copilului
nu mai suntem adevărați
suntem doar măști,

El e singurul adevăr


duminică, 17 aprilie 2011

întâmpinare

ramuri de credinţă



prea e drum până la tine
Doamne
lemnul crucii te-a înălţat prea mult
am rătăcit
m-am îndoit adesea de noi
iar sângele palmelor tale
mi-a părut doar rugina
cuielor lumeşti

n-am crezut că faci şi tu jumătate din drum

cum să te întâmpin acum
când din ramurile de finic
am împletit cunună şi mi-am aşezat-o pe frunte
ca şi cum Eu

duminică, 12 decembrie 2010

iepuri


(prea puţini îngeri – mi-ai spus – şi atunci am mai desenat doi;
totuşi, va trebui să avem grijă de ei...)

oameni de zăpadă se ascund în noi
iepuri mari aleargă prin zăpezile ce ne înconjoară
– lasă iepurii mi-ai spus
mi-e frică
îngeri temători ies de după soba din odaia bunicii
să-şi îmbrace aripile de demult
câţiva paşi până la icoane
 
numai de nu s-ar îneca în albul de var al pereţilor


sâmbătă, 9 ianuarie 2010

„Hic Rhodus, hic saltus”*

Diez
sari!
– mi-ai spus – umbrele acestea sunt munţii
crestele lor mângâie cerul şi tălpile tale deopotrivă
eu vedeam doar iazul cu peştişorii aurii, iarba încărcată de gâze, fluturii
dansează! – mi-am spus – acesta e trandafirul
şi mi-am încălţat poantele care aşteptau demult primii paşi
atunci...

Becar
...soarele a apus şi a venit toamna
umbrele s-au pierdut în abisuri iar frigul a muşcat adânc din petale
mi-am desfăcut panglicile şi am aşteptat

Bemol
târziu am înţeles că spuneam acelaşi lucru
tu în cuvinte
eu în tăceri
_________________
*chei: proverb, Hegel, Kierkegaard

vineri, 25 decembrie 2009

colindul meu

(începutul)

Doamne, nu ştiu astăzi cum să-ţi cer
să mă ierţi, că am greşit prea multe
şi de când ai mei s-au dus la cer
nu mai are cine să m-asculte.

Uneori mai uit să mulţumesc
nu mai sunt, demult, copil cuminte
plâng prea mult şi prea ades greşesc
şi în gând, şi-n faptă, şi-n cuvinte.

Şi acum că, iată, am crescut
şi nu par să-mi meargă toate bine
ar mai fi un lucru de făcut:
să te rogi tu, Doamne, pentru mine.


vineri, 6 noiembrie 2009

azi nu sunt ştiri



„- Cum să fie mort Hemingway? Nu vorbiţi prostii... La Paris nu moare nimeni, niciodată.”
(Matei Vişniec – Sindromul de panică în Oraşul Luminilor)

în încremenirea dintre două anotimpuri ploile au tăcut iar viscolele nu vorbesc încă.
nici scrânciobul nu plânge nu-l mai apasă niciun vis s-au îngrămădit toate în sertarul cu miros de levănţică printre fluturi fără aripi şi bucle decupate din părul păpuşilor de demult.
încă ude ferestrele sunt frontiere între lumea de pământ şi cea de creion.
închise.
îngerii au îmbătrânit şi îşi mângâie bărbile gânditori nu mai îndrăznesc zboruri.
până şi El pare că a obosit şi doarme.

tăcere.

doar calul meu alb galopând dinspre lună.

vineri, 16 octombrie 2009

aripi de sticlă

(păpuşa avea mâna ruptă, de aceea nu putea s-o fluture în semn de rămas bun)


sunt mai mult suflete decât aripi

le ademenim cu zâmbete largi lipite pe faţă
se apropie timid
cuibăresc în noi umplu goluri
le înlănţuim zborurile cu lacăte grele
să le-avem pentru mai târziu
aripile se sparg înspre toamnă
izbite de cuştile grele

suntem mai mult trupuri decât oameni