Diez
sari! – mi-ai spus – umbrele acestea sunt munţii
crestele lor mângâie cerul şi tălpile tale deopotrivă
eu vedeam doar iazul cu peştişorii aurii, iarba încărcată de gâze, fluturii
dansează! – mi-am spus – acesta e trandafirul
şi mi-am încălţat poantele care aşteptau demult primii paşi
atunci...
Becar
...soarele a apus şi a venit toamna
umbrele s-au pierdut în abisuri iar frigul a muşcat adânc din petale
mi-am desfăcut panglicile şi am aşteptat
Bemol
târziu am înţeles că spuneam acelaşi lucru
tu în cuvinte
eu în tăceri
_________________
*chei: proverb, Hegel, Kierkegaard
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu