colourless

„şi un dor ca un păcat

le trece uneori prin vis”

(Rainer Maria Rilke – Îngerii)

toamna asta nu-mi datorează nimic

mă lasă să-i cutreier cărările brăzdate de ploi

uneori mi le desenează pe obraz

visurile mele defilează pe ele

printre frunze cu răni în formă de cruci

când şi când

nişte îngeri tăcuţi îmi cresc din palme

se aşază pe scări atârnate de cer

aşteptând mângâieri

ori poate răstigniri

nu sunt îngeri îmi spui

sunt doar vrăbii

scările duc înspre cuiburi uitate unde

arlechini demodaţi prefac în aripi

coji de zboruri adormite

dar eu ştiu

îngerii aceia tăcuţi nu sunt vrăbii

scările sunt punţi între lumile noastre

după fiecare mângâiere urmează o răstignire

în tărâmul acesta fără culori

liniştea dintre noi are gust de toamnă