vineri, 25 decembrie 2009

colindul meu

(începutul)

Doamne, nu ştiu astăzi cum să-ţi cer
să mă ierţi, că am greşit prea multe
şi de când ai mei s-au dus la cer
nu mai are cine să m-asculte.

Uneori mai uit să mulţumesc
nu mai sunt, demult, copil cuminte
plâng prea mult şi prea ades greşesc
şi în gând, şi-n faptă, şi-n cuvinte.

Şi acum că, iată, am crescut
şi nu par să-mi meargă toate bine
ar mai fi un lucru de făcut:
să te rogi tu, Doamne, pentru mine.


6 comentarii:

renata spunea...

Crăciun Fericit, Beth!
Toate gândurile mele bune către tine!
Să fii sănătoasă şi mulţumită alături de cei dragi.

beth spunea...

Crăciun fericit şi ţie, Renata! Sărbători frumoase alături de cei ce-ţi sunt dragi şi un An Nou cu sănătate şi împliniri!
Mulţumesc pentru gândurile tale bune.

ElZap spunea...

Emoţionante versurile acestui colind. Bucăţi de suflet ce sună prea duios într-o lume de un pragmatism ce înfricoşează.

Paradoxal, dar sensul existenţei noastre nu este dat de himalaia asta de pragmatism ce o ia la vale, ci de o clipă ce vibrează.

Un Crăciun fericit!

renata spunea...

Cum nu sunt ghilimele, beth, pricep că versurile sunt ale tale.
De pus la rană!

beth spunea...

@ElZap
Mă bucur mult că-ţi plac versurile mele, ElZap! Şi mă bucur şi mai mult că ai trecut pe aici.
Şi da, e adevărat: pare că nu prea ştim unde să căutăm fericirea.
Crăciunul e unul din acele momente ale trecerii noastre în care "clipa vibrează" cum atât de frumos spui tu.

@Renata
Da, Renata, sunt versurile mele. E colindul pe care l-am scris anul trecut de Crăciun şi l-am postat pe "primele cuvinte".
Anul acesta am fost mai leneşă (ori mai puţin inspirată:)) şi am scris un "colinduţ" mic, mic de tot. L-am pus tot pe "primele cuvinte".

Uite, cu mulţumiri pentru aprecierea versurilor mele, vi-l dăruiesc şi pe cel mic. Sper să vă placă:

Am lăsat ferestrele deschise
şi aştept, privind spre cer prin ele,
să îmi împlineşti câteva vise
şi să-mi pui sub brad un pumn de stele.

Atât.
Ah, ba nu! Mai e ceva: vă doresc tot binele din lume şi un Crăciun fericit!

renata spunea...

Beth, cât timp există oameni ca tine, noi, ceilalţi, care ne ţinem îngerii în buzunarul de la vestă şi ne uităm la ei numai din când în când, aşa cum te uiţi la ceas, încă avem rost pe lume!