(păpuşa avea mâna ruptă, de aceea nu putea s-o fluture în semn de rămas bun)
sunt mai mult suflete decât aripi
le ademenim cu zâmbete largi lipite pe faţă
se apropie timid
cuibăresc în noi umplu goluri
le înlănţuim zborurile cu lacăte grele
să le-avem pentru mai târziu
aripile se sparg înspre toamnă
izbite de cuştile grele
suntem mai mult trupuri decât oameni
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Arareori ceva atât de frumos, în primele minute ale zilei!
mă bucur că ai trecut pe aici
iar cuvintele lăsate mă copleşesc
mulţumesc, Renata!
Trimiteți un comentariu