„- Cum să fie mort Hemingway? Nu vorbiţi prostii... La Paris nu moare nimeni, niciodată.”
(Matei Vişniec – Sindromul de panică în Oraşul Luminilor)
în încremenirea dintre două anotimpuri ploile au tăcut iar viscolele nu vorbesc încă.
nici scrânciobul nu plânge nu-l mai apasă niciun vis s-au îngrămădit toate în sertarul cu miros de levănţică printre fluturi fără aripi şi bucle decupate din părul păpuşilor de demult.
încă ude ferestrele sunt frontiere între lumea de pământ şi cea de creion.
închise.
îngerii au îmbătrânit şi îşi mângâie bărbile gânditori nu mai îndrăznesc zboruri.
până şi El pare că a obosit şi doarme.
tăcere.
doar calul meu alb galopând dinspre lună.
