Din poveştile mele...

I. -o mână întinsă-

Din difuzoarele supermarmarketului răsunau acordurile unei melodii vechi pe care nu o putea identifica foarte exact. O surprinse doar că asculta asemenea acorduri în timp ce privea termenul de garanţie al iaurtului... La raionul de „menaj”, un raft îi atrase în mod deosebit atenţia: animăluţe de pluş, de la elefănţei ciudat coloraţi până la şoricei mai mari decât urşii o îndemnau, printr-o etichetă roşie lipită pe lăbuţa stângă, să-i atingă... Elefănţica în rochiţă roz îi zâmbea prea frumos, aşa că... O altă muzică inundă zona din jur... Elefănţica începu să se rotească dansând pe melodia ce-i pulsa din interior...
Fetiţa făcu ochii mari şi zâmbi. Apoi întinse mânuţa către toate mânuţele stângi care aşteptau... Ea se făcu mică, mică, aşa cum fusese atunci pe scenă când, după ce recitase atât de frumos poezia, nu mai găsise fanta din cortină pentru a intra în culise, alături de colegi... ce lungi fuseseră acele fracţiuni de secundă în care, după aplauzele pentru poezie, sala izbucnise în râs văzând stângăcia ei! Dacă ar fi fost o furnică s-ar fi putut strecura pe sub cortina grea pe care mânuţele ei nu o putuseră ridica, atunci... În culise râdeau toţi, în frunte cu doamna educatoare... numai ei i se încurcau imaginile din cauza lacrimilor care o tot însoţeau peste tot...
Şi acum era mică, mică... doar că animăluţele care dansau în jurul ei râdeau altfel decât oamenii... erau fericite că ea le întinsese mâna, făcându-le să cânte şi să danseze... oamenii nu ştiu întotdeauna ce să facă atunci când li se întinde o mână...
-Cineva de la „menaj” să se prezinte pe raion!
Vocea din difuzor o făcu să tresară. Pe raft, jucăriile răsturnate îşi mişcau agonic părţi de trup acoperit cu pluş...
-Pot să vă ajut cu ceva?
Băiatul o privea întrebător şi avea pe tricou o bulinuţă galbenă (responsabilă cu starea emoţională, cum îi plăcea ei să spună) sub zâmbetul căreia scria: „vă ajut cu plăcere”.
-Daaaa... fetiţa... era aici...
-Nu vă faceţi griji, anunţăm imediat prin...
-Adică nuuuu... nu chiar aici... demult...
Se îndepărtă, sub privirile nedumerite ale celor din jur.
Ajunsă acasă, se întinse pe pat... Închise ochii simţind aceeaşi apăsare atât de cunoscută.
Urâţica o privea de pe noptieră, zâmbitoare şi complice...
Se făcea că...